RUTI

Registrul Unic al Transparenței Intereselor

Registrul Unic al Transparenței Intereselor
Ce este registrul?

Operaționalizarea Registrului Unic al Transparenței Intereselor s-a realizat prin aprobarea Memorandumului privind instituirea Registrului Unic al Transparenței Intereselor .

Obiectivul RUTI este de a crea cadrul în care, pe de o parte, grupurile specializate din societatea civilă să se înregistreze atunci când urmăresc să convingă decidenții să inițieze sau să modifice politici publice, iar, pe de altă parte, decidenții să confirme întâlnirile directe cu aceștia, asigurând transparența și reguli minime de etică în procesul decizional.

Grupurile specializate vizate de RUTI sunt reprezentate de: societăți cu personalitate juridică, asociații, fundații, federații, organizații religioase, sindicate, organizații patronale, camere de comerț, structuri asociative ale administrației publice locale, persoane fizice autorizate și alte entități legal constituite.

Înscrierea este voluntară și se face prin formularul de înscriere , cu asumarea respectării Codului de conduită RUTI . Actualizarea informațiilor se realizează ori de câte ori este necesar, dar nu mai târziu de 6 luni.

Decidenții sunt reprezentați de Prim-ministru, Secretarul General al Guvernului, miniștri, secretari de stat, consilieri de stat și conducători ai instituțiilor centrale, care afișează agenda zilnică a întâlnirilor.

Deciziile luate la nivelul Executivului au un impact economic și social major, motiv pentru care procesul decizional trebuie să fie transparent, participativ și deschis tuturor părților interesate.

Care sunt facilitățile?

Beneficiile grupurilor specializate înscrise în RUTI includ:

  • acces prioritar la servicii precum E-Consultare și E-Dezbatere;
  • participarea la întâlniri de lucru cu autoritățile publice centrale;
  • întâlniri directe și instituționale cu factorii de decizie;
  • participarea decidenților la evenimentele organizate de membrii RUTI.

Website oficial: http://ruti.gov.ro/


Codul de conduită al grupurilor specializate Domeniul de aplicare:

Reprezentanții grupurilor specializate care interacționează cu aparatul executiv trebuie să adopte o conduită în conformitate cu prezentul Cod de Conduită, indiferent dacă sunt sau nu înregistrați în RUTI.

Obiective:

Grupurile înscrise în RUTI acceptă reguli bazate pe transparență, etică și responsabilitate, respectând următoarele principii:

a) se identifică prin nume și entitatea reprezentată;

b) declară interesele și scopurile promovate;

c) nu utilizează mijloace ilicite sau comportamente de presiune;

d) nu pretind avantaje garantate prin înscriere;

e) conducerea nu ocupă funcții de demnitate publică;

f) nu denaturează calitatea de membru RUTI;

g) nu utilizează însemne oficiale fără autorizație;

h) furnizează informații reale și actuale;

i) acceptă publicarea unor date din registru;

j) acceptă verificarea informațiilor;

k) actualizează datele periodic;

l) respectă legislația și regulile de acces;

m) respectă obligațiile de confidențialitate ale foștilor demnitari;

n) informează persoanele reprezentate.

Accesează RUTI: http://ruti.gov.ro/