IMPORTANT: Formularul digital de intare în România

GUVERNUL ROMÂNIEI

COMUNICAT

Începând cu 20 decembrie 2021, persoanele care intră în țară trebuie să completeze formularul digital de intrare în România (PLF), document adoptat la nivelul a 18 state din Uniunea Europeană și reglementat astăzi de Guvernul României.

Ce este formularul digital de intrare în România?
Formularul este un document pe care sunt prezentate țările și zonele în care o persoană a călătorit, înainte de a intra în România.
Formularul este necesar pentru protejarea sănătății noastre și a celor din jurul nostru, pentru că eficientizează anchetele epidemiologice și măsurile sanitare în sprijinul populației.
Pe baza datelor din formular, direcțiile de sănătate publică vor putea identifica și lua legătura mai ușor cu persoanele care au intrat în contact, în timpul călătoriei, cu un cetățean infectat cu virusul SARS-CoV-2.

Ce informații conține formularul digital de intrare în România?
• Numele și prenumele, datele de identificare și de contact;
• Țara, regiunea și localitatea de unde călătorește spre România, inclusiv cele tranzitate;
• Localitatea și adresa de destinație în România;
• Mijlocul de transport cu care călătorește spre România;
• Data intrării în România;
• Datele minorilor însoțitori, dacă este cazul.

Cine trebuie să completeze formularul digital de intrare în România?
Formularul se completează de toate persoanele care intră în România și călătoresc cu avionul, trenul, mijloace de transport rutiere sau navale.
Unde pot accesa formularul digital de intrare în România?
Formularul digital poate fi generat electronic prin intermediul platformei https://plf.gov.ro, dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale pe baza cerințelor operaționale ale Ministerului Sănătății.
Pentru eliberarea formularului este necesară autentificarea cu o adresă de e-mail, unde utilizatorul primește un link de acces. Ulterior, se completează câmpurile cu datele solicitate. Pașii sunt similari cu cei pentru generarea certificatului digital UE COVID.
Platforma https://plf.gov.ro va putea fi accesată de orice persoană, începând cu data de 20 decembrie 2021.

Când trebuie să completez formularul?
Formularul se completează individual cu maximum 24 de ore înainte de a intra în România. Acesta poate fi completat electronic de pe telefonul mobil, tabletă sau calculator.

Cum se verifică formularul?
La verificarea cărții de identitate/pașaportului în sistemul informatic al Poliției de Frontieră va fi afișat dacă persoana a completat formularul.
Acesta nu trebuie tipărit.

  • Cine are acces la datele personale completate în formular?
  • Datele completate în formular sunt accesate doar de angajații autorizați ai direcțiilor de sănătate publică și pot fi folosite strict cu scopul desfășurării anchetelor epidemiologice.
  • Datele sunt protejate fizic și juridic și nu sunt transmise către terțe persoane.
  • STS asigură măsurile specifice de securitate cibernetică ale sistemului informatic de eliberare a formularului digital de intrare în țară.

Întrebări și răspunsuri referitoare la Formularul digital de intrare în România (PLF)

Cine completează Formularul digital de intrare în România?
Formularul se completează de către toate persoanele care intră în România și călătoresc cu avionul, trenul, mijloace de transport rutiere sau navale.

Unde pot accesa formularul digital de intrare în România?
Formularul digital poate fi generat electronic prin intermediul platformei https://plf.gov.ro, dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale pe baza cerințelor operaționale ale Ministerului Sănătății.
Pentru eliberarea formularului este necesară autentificarea cu o adresă de e-mail, unde utilizatorul primește un link de acces. Ulterior, se completează câmpurile cu datele solicitate. Pașii sunt similari cu cei pentru generarea certificatului digital UE COVID.
Platforma https://plf.gov.ro va putea fi accesată de orice persoană, începând cu data de 20 decembrie 2021.

Când completez formularul?
Formularul se completează cu maximum 24 de ore înainte de a intra în România sau în termen de 24 de ore de la trecerea frontierei. Acesta poate fi completat electronic de pe telefonul mobil, tabletă sau calculator și nu trebuie tipărit.

Ce se întâmplă cu cetățenii care vor veni fără plf?
Persoanele care se prezintă la punctele de trecere a frontierei fără formular vor avea obligativitatea de a-l completa într-un termen de 24 de ore. Necompletarea Formularului digital de intrare în România se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei.

Cine verifică plf-ul în punctele de frontieră?
La intrarea în țară, după verificarea cărții de identitate/pașaportului, în sistemul informatic al Poliției de Frontieră va fi afișat dacă persoana a completat formularul.

Dacă sunt persoane din aceeași familie care călătoresc împreună, completează toți formularul?
În cazul în care membrii unei familii călătoresc împreună, formularul poate fi completat de un singur membru adult pentru toți membrii familiei.

Minorii completează formularul?
Pentru minorii care intră pe teritoriul României, obligația de a completa formularul revine părinților, tutorelui sau reprezentatului legal.

Ce date introduc în formular?
CNP și celelalte date de călătorie pentru cetățenii care călătoresc cu carte de identitate românească.
Datele din pașaport sau din cartea de identitate, pentru persoanele care nu călătoresc în baza cărții de identitate românești.
Informațiile referitoare la mijloacele de transport sunt cele de pe biletele de călătorie.

Trebuie să introduc toate țările prin care am trecut?
În formular se introduc datele despre țara în care am călătorit, dar și cele ale țărilor pe care le-am tranzitat în ultimele 14 zile. Declararea unor date false în Formularul digital de intrare în România intră sub incidența prevederile Codului Penal și se pedepsește conform legii.

Dacă am greșit, pot edita formularul?
Odată salvat, formularul nu mai poate fi modificat. Dacă doriți să actualizați informațiile din formular, puteți să îl completați încă o dată și să salvați.
Toate formularele pe care le-ați completat la intrarea în țara noastră pot fi vizualizate în meniul „Listă formulare” din aplicație.

Ce se întâmplă cu formularele după completare?
Formularul ajută personalul medical să realizeze anchetele epidemiologice și să asigure măsurile sanitare în sprijinul populației.
Pe baza datelor din formular, direcțiile de sănătate publică vor putea identifica și lua legătura mai ușor cu persoanele care au intrat în contact, în timpul călătoriei, cu un cetățean infectat cu virusul SARS-CoV-2.

Unde se stochează datele din formular?
Toate formularele se stochează în infrastructura de comunicații a statului român. Datele sunt protejate fizic și juridic și nu sunt transmise către terțe persoane.

Cine are acces la datele personale completate în formular?
Datele completate în formular sunt accesate doar de angajații autorizați ai direcțiilor de sănătate publică și pot fi folosite strict cu scopul desfășurării anchetelor epidemiologice.
STS asigură măsurile specifice de securitate cibernetică ale sistemului informatic de eliberare a formularului digital de intrare în România.

Dacă nu am adresă de e-mail cum completez formularul?
Persoanele care nu dețin o adresă de e-mail se pot adresa aparținătorilor sau unor persoane apropiate de încredere, pentru a completa formularul cu datele personale.

Contact:
Biroul de presă al Guvernului presa@gov.ro
Telefon: +40741252555
Website: http://www.gov.ro/, Facebook: https://www.facebook.com/guv.ro

formularul_digital

formularul_digital

MĂSURI DE SPRIJIN CONFORM LEGII NR. 226/2021 CONSUMATORUL VULNERABIL

În perioada 1-20 noiembrie 2021
se pot depune cererile pentru
obținerea ajutorului de încălzire a locuinței

MĂSURI DE SPRIJIN CONFORM LEGII NR. 226/2021
CONSUMATORUL VULNERABIL

 

Descarcă formularul inteligent

Descarcă formularul pdf

 

A1. AJUTORUL PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINȚEI (sezonul rece)
Cui se adreseaza?
⦁ familiei sau persoanei singure care nu are alte proprietățI sau bunuri, așa cum sunt prevăzute în cerere, și care obține un venit mediu net lunar de până la 1386 lei/persoană în cazul familiei și până la 2053 lei, în cazul persoanei singure. Veniturile bănești se vor cumula cu alte tipuri de venituri materiale.

A2. SUPLIMENTUL PENTRU ENERGIE (lunar, tot anul)
Cui se adresează?
⦁ familiei sau persoanei singure care nu are alte proprietăți sau bunuri, așa cum sunt prevăzute în cerere, și care obține un venit mediu net lunar de până la 1386 lei /persoană în cazul familiei și până la 2053 lei, în cazul persoanei singure.
⦁ tuturor beneficiarilor ajutorului pentru încălzirea locuinței.
⦁ Veniturile bănești se vor cumula cu alte tipuri de venituri materiale.

B. MĂSURĂ DE COMPENSARE CONFORM O.U.G. nr. 118/2021
PENTRU CONSUMUL DE ENERGIE ELECTRICĂ ȘI GAZE NATURALE (sezonul rece)
Cui se adresează?
⦁ consumatorului casnic care indeplinește anumite criterii de consum, după cum urmează: energia electrică pentru un consum cuprins între 150 kwh – 1.000 kwh și gaze naturale pentru un consum cuprins între 80m3-1000m3
Compensarea se acordă de către furnizor, direct pe factură, fără a fi necesară depunerea unei cereri.

CARE SUNT TIPURILE DE ENERGIE PENTRU CARE SE ACORDĂ MĂSURILE DE SPRIJIN?
⦁ termică în sistem centralizat
⦁ electrică
⦁ gaze naturale
⦁ combustibili solizi și/sau petrolieri

CARE SUNT CONDIȚIILE DE ACORDARE PENTRU AJUTORUL DE ÎNCĂLZIRE?
⦁ numai pentru un singur sistem de încălzire
⦁ numai familiilor şi/sau persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinţei
⦁ numai pentru o singură locuinţă (pentru locuinţa de domiciliu sau de reşedinţă)
⦁ numai titularului contractului/convenţiei individuale încheiat/încheiate cu furnizorul
⦁ numai consumatorilor vulnerabili care nu deţin altă formă de încălzire, au fost debranşaţi de la furnizarea energiei termice sau a gazelor naturale şi au contracte valabile de furnizare a energiei electrice (în cazul solicitării ajutorului pentru încălzirea cu energie electrică)

CARE SUNT SUMELE DECONTATE SI PLAFOANELE DE VENITURI PRIVIND AJUTORUL PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINȚEI ?
Venit mediu lunar pe membru de familie sau persoana singură Suma decontată de AJPIS furnizorului (% din valoarea de referință prevăzută de lege, dar nu mai mult de valoarea totală a facturii)

  • Mai mic de 200 lei 100%
  • Intre 200,1 si 320 lei 90%
  • Intre 320,1 si 440 lei 80%
  • Intre 440,1 si 560 lei 70%
  • Intre 560,1 si 680,1 lei 60%
  • Intre 680,1 lei si 920 lei 50%
  • Intre 920, 1 si 1040 lei 40 %
  • Intre 1040,1 lei si 1160 lei 30%
  • Intre 1160,1 si 1280 lei 20%
  • Intre 1280,1 si 1386 lei –pe membru de familie 10%
  • Intre 1280,1 si 2053 lei pentru persoana singura 10%

Valoarea de referință în functie de sistemul de încălzire utilizat:

  • 250 lei/luna, pentru gaze natural;
  • 500 lei/luna, pentru energie electrică;
  • 320 lei/luna, pentru combustibili solizi și/sau petrolieri

CARE SUNT SUMELE DECONTATE PRIVIND SUPLIMENTUL PENTRU ENERGIE ?
Sursa de energie utilizată Suma fixa acordată lunar (lei)
– Energie electrica 30 lei
– Gaze naturale 10 lei
– Energie termica 10 lei
– Combustibili solizi si/sau petrolieri 20 lei
EXCEPȚIE
Atunci când singura sursa de energie utilizată este cea electrică ⦁ lei (lunar)

De exemplu: Dacă o familie se încălzește cu energie termică, pentru prepararea hranei folosește gazele naturale, iar pentru iluminat folosește energie electrică, va beneficia de 10lei+10lei+30lei = 50 lei.
Ceea ce înseamnă că suplimentul se acordă cumulat, în funcție de sursele de energie utilizate.

CUM POT OBȚINE AJUTORUL PENTRU ÎNCĂLZIRE/ SUPLIMENTUL PENTRU ENERGIE?
Prin completarea aceluiași formularului de cerere-declarație pe propria răspundere, similar celui utilizat anii anteriori.

UNDE GĂSESC FORMULARUL DE CERERE-DECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE?
⦁ La sediul primăriei localității pe raza careia se află locuința
⦁ Pe pagina de Internet a primăriei localității pe raza careia se află locuința, a agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială/municipiului București, precum si a Ministerului Muncii si Protecției Sociale

CUM COMPLETEZ FORMULARUL?
În formular se vor menționa corect următoarele informații:
⦁ toți membrii familiei
⦁ toate veniturile realizate de membrii familiei în luna anterioară lunii depunerii cererii
⦁ toate bunurile mobile şi imobile aflate în proprietate, închiriere, concesiune, comodat, numărul de camere ale locuinței
⦁ sistemul de încălzire utilizat
⦁ toate datele referitoare la terenuri, animale și păsări din gospodărie*
*Se vor completa toate câmpurile astfel încât să cuprindă toate informațiile prevăzute în ANEXA 4 la H.G. nr. 50/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat – LISTA BUNURILOR ce conduc la excluderea acordării ajutorului social

CINE MĂ POATE AJUTA SĂ COMPLETEZ FORMULARUL?
⦁ Asistentul social din cadrul primăriei
⦁ TEL.VERDE CONSUMATOR VULNERABIL: 0800.86.86.22

UNDE DEPUNE FORMULARUL?
La primăria pe raza căreia are locuința solicitantul, astfel:
⦁ personal
⦁ electronic
⦁ transmis prin poștă

Persoanele care vor utiliza formularul de cerere-declarație pe propria răspundere în format electronic de tip PDF inteligent, îl vor putea completa direct pe calculatorul personal, și ulterior:
⦁ îl pot lista, semna și apoi depune/transmite prin poștă către primărie;
⦁ îl pot semna electronic ori scana, după caz, și transmite electronic către primării

Conținutul prezentului material de informare reprezintă doar o sinteză din prevederile Legii nr.226/2021, respectiv OUG 118/2021.

CUANTUMUL–LUNAR–INCALZIRE–2021-2022

IMPORTANT: Campanie de colectare a deșeurilor periculoase din deșeurile menajere

JUDEȚUL HUNEDOARA
PRIMĂRIA COMUNEI BĂNIȚA

A N U N Ț

În data de 09.10.2021 între orele 10-12 pe raza comunei Bănița se desfășoară Campania de colectare a deșeurilor periculoase din deșeurile menajere (tonere, baterii, becuri, tuburi tip spray etc) în următorul punct de colectare:
Sat Bănița-zona centru

Primar,
MARC PETRU DORIN

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Descarcă documentul

Acțiune de evaluare a stării de sănătate pentru locuitorii din comuna noastră prin sistemul de telemedicină și teleconsultații

EVALUARE MEDICALĂ A POPULAȚIEI – 07.10.2021

Primăria Comunei Bănița cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și al Asociației Salvital Hunedoara, organizează o acțiune de evaluare a stării de sănătate pentru locuitorii din comuna noastră prin sistemul de telemedicină și teleconsultații.

Sunt oferite GRATUIT următoarele consultații:
– măsurarea glicemiei;
– măsurare temperatură;
– măsurare tensiune arterială;
– efectuare spirometrie – identificare probleme pulmonare;
– efectuare electrocardiogramă EKG – identificare probleme cardio;
– efectuare INR – probă din sânge pentru persoanele care au tratament cu anticoagulante.

Acțiunea se va desfășura la PRIMARIA COMUNEI BANITA din localitatea BANITA în data de 07.10.2021, începând cu ora 10:00, unde trebuie să vă prezentați cu buletinul!
Vă rugăm să dați informația mai departe către persoane pe care le cunoașteți și care ar putea beneficia de pe urma acestei acțiuni!
Vă mulțumim!

PRIMAR,
MARC PETRU DORIN