MONITORUL OFICIAL LOCAL
ALTE DOCUMENTE PUBLICE
– Registrul pentru consemnarea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
a) Proiectele hotărârilor Consiliului Local;
b) Dispoziţiile autorităţii executive, numai în cazul celor cu caracter normativ;
c) Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
d) Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ;
e) Minute ale ședințelor Consiliului Local în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică;
f) Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului Local;
g) Declaraţii de căsătorie;
h) Documente neprevăzute la lit. a) – g) şi care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
i) Alte documente neprevăzute la lit. a) – h) a căror aducere la cunoştinţă publică se apreciază ca fiind oportună şi necesară.
ALTE DOCUMENTE PUBLICE
♦ Registrul pentru consemnarea comunicărilor, propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:

Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna / contrasemna / aviza actele administrative, precum și obiecţiile cu privire la legalitate.
* Documente emise de primărie care fac parte din categoria informațiilor publice.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
♦ Registrul pentru consemnarea comunicărilor, propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
ANUNȚURI PUBLICE
(anunțuri imobiliare, somații publice, posturi vacante, documente care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică)
Convocare sedinta alegere reperezentant proprietari
În data de 21.11.2024 ,ora 15,00 ,se convoacă ședința privind alegerea reprezentanților proprietarilor de terenuri din comuna Bănița județul Hunedoara ,care să facă parte din comisia locală de fond funciar.
INVITATIE SEDINTA EXTRAORDINARA DE INDATA 10.11.2024
Citește mai multAnunt ridicare deseuri voluminoase
A N U N Ț Vă aducem la cunoștință faptul că SC SUPERCOM SA, operatorul de salubritate, desfășoară în data de 24.08.2024 Campania de colectare a deșeurilor voluminoase (saltele,mobilă veche,oglinzi de dimensiuni mari,mochete,covoare,etc) în următoarele puncte de colectare: sat Crivadia – zona containere platformă sat Merisor – zona Școală – zona Țugu sat Bănița – zona Tabără – Jitoni zona cruce – Peco (Tomescu) Primar, MARC PETRU DORIN
Anexa la Hotararea CJSU(ULD)
Citește mai multDeclarații de avere și de interese & Transparența veniturilor salariale
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Rapoarte și studii
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Toate documentele de interes public
CAMPANIE APIA 2025
In perioada 03.03.2025-30.05.2025 se desfasoara Campania de primire a Cererilor de plata pentru obtinerea sprijinului financiar aferente sectorului vegetal si zootehnic de catre fermieri pentru anul 2025, care se desfasoara prin intermediul APIA. Lista cuprinzand programarile nominale poate fi consultata la sediul Primariei Comunei Banita.
Anunt desuri inerte
Citește mai multANUNT COLECTARE DESEURI PERICULOASE
În data de 19.09.2024, între orele 10-13, pe raza comunei Bănița se desfășoară Campania de colectare a deșeurilor periculoase din deșeurile menajere(tonere,baterii,becuri, etc) în următorul punct de colectare: Sat Bănița-zona Centru Primar, MARC PETRU DORIN